24 decembrie 2016

Demisia, Crin!

Am să mă refer la finalul de carieră politică a lui Crin discutând despre cu ce a venit, nu despre cu ce pleacă – suntem totuşi pe buza Crăciunului, n-aş vrea să sune a necrolog politic. Al PNL zic. Deşi foarte scurt putem atinge si subiectul ăsta, poate chiar ca să ajungem unde-am zis că ajungem – în linii mari, Partidului Naţional Liberal i s-a terminat suflul exact acolo unde i s-a terminat sufletul. Şi i s-a terminat în momentul în care “telefonul” PNL a-nceput să dea ora exactă – vorba vine...— în loc să transmită entuziasm. Cu asta venise Crin, cu entuziasmul, cu realitatea că ne vorbea un om viu, cu emoţiile lui, cu slăbiciunile lui, şi asta a umanizat enorm partidul. În fond, asta e toată esenţa liderilor, să ia un concept în jurul căruia există şi se defineşte o entitate şi să-i dea o faţă umană, să se pună la dispoziţie ca interfaţă între oameni şi treaba aia abstractă care nu mişcă pe nimeni. Asta n-au putut face “PNL”-iştii în campania asta, n-au putut sa dea oameni – li s-a terminat suflul acolo unde li s-a terminat sufletul. Au fuzionat de-a trăsnit, au calculat de ne-au înnebunit de cap, au adunat procentele PNL cu procentele PDL şi le-a dat procentele PSD. :)) (Apropo de fuziune, nu mi-am schimbat părerea, măcar în privinţa asta merită să le recunoaştem PNL-iştilor pe stil vechi capacitatea inovatoare şi dreptul de proprietate asupra conceptului de viol cu acordul victimei.) Tăriceanu a făcut-o şi mai groasă – şi-a făcut partid încercând să se măsoare cu Crin şi s-a pomenit egal cu Băsescu: 5% în urină. Un semn de normalitate totuşi, acolo sunt de păstrat erorile, în proximitatea marjei de eroare. Revenind la Crin, am scris destul despre el cât a fost în activitate, n-are sens să reiau acum, dar indiferent cât aţi înţeles şi cât aţi acceptat de bun din ceea ce v-a lăsat la îndemână ca preşedinte de partid, măcar cu un lucru să rămâneţi, anume că se poate zâmbi cald şi sincer în politică. Iar atunci când asta nu se-ntâmplă iese ca acum, carnaval şi feerie. Ca să fac şi o glumă proastă pe final, un motiv de optimism e faptul ca PNL a devenit un partid foarte încăpător, intră-n el oricâte partide – nu pentru că ar avea pereţii elastici, ca şerpii, ci pentru că are buzunarele sparte, ca fraierii. În condiţiile astea, oferta de dreapta arată beton de când cu fuziunea ăstor două hălci perfect incompatibile: pentru un electorat rupt în două, un partid rupt in fund. Şi-acum îmi vine în cap şi justificarea scorurilor de la parlamentare: PSD a propus relaxare fiscală, PNL, relaxare anală. Şi-a ieşit aşa frumos. Uite, am zis că nu vorbesc despre PNL, dar vorbind despre PNL nu mai e nevoie să vorbesc despre motivele ieşirii lui Crin din politică. De-acolo se trag toate, de la faptul ca liberalii în loc să se tonifice prin efort propriu au preferat să-şi tragă o frumoasă operaţie estetică de rotunjire de fund. Şi din nou a ieşit aşa frumos, încât toată campania electorală ne-au arătat doar fundul – între timp li s-a lăsat. Vedeţi, e cum vă ziceam şi-n post-ul anterior, asta e marea jenă cu PNL-ul, că singurul răspuns pe care-l mai generează din partea electoratului e în formă de tone de băşcălie. Ăsta e şi motivul titlului postului ăstuia, “Demisia, Crin!”. Din “PNL” – există o vârstă de la care devine ruşinos să practici echitaţia călare pe mătură.